Mâncăruri naturale
Mâncarea sănătoasă este unul dintre marile motive pentru care am creat Ferma Club, un loc exclusivist prin calitatea serviciilor și a preparatelor oferite.
Din grădină și livadă ne aprovizionăm cu mare parte dintre legume și fructe (pe care le servim oaspeților noștri atât proaspete, cât și în variate dulcețuri și specialități), iar din fermă preluăm materia primă pentru mâncăruri ce au ca bază carnea și lactatele, fie că vorbim de micul dejun (unde veți regăsi brânză proaspătă, omletă din ouă de prepeliță, lapte, mezeluri naturale, produse de noi, precum pastrama de cocoș de curte), de prânz și cină (friptura de purcel vietnamez ori pastrama de berbecuț fiind printre preferințele prietenilor noștri ce ne trec pragul de mai multe ori pe an), ori de evenimente speciale.
Zona de mese poate primi pana la 30 de persoane, fiind posibilă organizarea a numeroase evenimente în cadrul acestuia. Oaspeții noștri se vor putea de asemenea bucura de priveliștea și aerul curat de munte servind masa și pe terasa spațioasă a pensiunii sau în foisorul de lemn.
Restaurantul funcționează în circuit închis, exclusiv pentru oaspeții cazați în cadrul Ferma Club.